Nu luam cu noi nicio avutie. Ceea ce ne ramane mostenire este numai ceea ce am dat.
Dragii mei,
Când eram copil, în clasa I, am primit primul meu stilou: legendarul Flaro Pionier, un obiect mic, de 9,5 cm, pe care-l aveam cu toții în penar. Nu voi uita niciodată fascinația acelei prime întâlniri cu scrisul adevărat – cel cu cerneală. Momentul umplerii din călimară era, pentru mine, un ritual magic, o solemnitate a începutului. Dar, copil fiind, nu înțelegeam că frumusețea vine adesea cu neajunsuri – stiloul meu curgea. Mama, perfecționistă, îmi rupea paginile pătate și trebuia să o iau de la capăt. Atunci, în mintea mea de copil, a încolțit o întrebare: oare există stilouri care nu curg?
Prin clasa a IV-a, am primit răspunsul. Tatăl meu mi-a dăruit un Flaro Astra 101 – mai mare, mai elegant și, minune!, nu curgea. Cu el am scris ani buni. Au urmat și alte stilouri românești în școală: Flaro 61 S, Vega SM. În liceu, părinții mi-au cumpărat un stilou chinezesc, pe care l-am păstrat până când, ca profesor, îl foloseam cu respect în catalog, spre uimirea elevilor.
Anii au trecut, dar ceva din emoția aceea a rămas în mine. În 2018–2019, aproape pe neștiute, colecția mea de stilouri românești a început să prindă formă. Primul exemplar achiziționat a fost un Flaro 61 S, nou-nouț, în cutie. L-am așezat în mână, am scris cu el, și am simțit același fior. Apoi a venit un Flaro 46, marmorat, o adevărată piesă istorică. În acel moment, mi-am spus: nu am voie să las aceste bijuterii ale memoriei să dispară. Era deja târziu – trecuseră peste 25 de ani de la închiderea producției de la Flaro. Obiectele dispăreau, informațiile erau puține, iar riscul uitării – imens.
Colecția a crescut exponențial. Lipsa surselor și a datelor m-a determinat să iau o decizie pe cât de grea, pe atât de necesară: să scriu prima istorie a stilourilor românești și să realizez primul catalog complet al acestora. Ca istoric, știam în ce mă înham. Dar aveam avantajul cel mai de preț: aveam în mână piesele reale, documentele vii. Fiecare stilou îmi spunea o poveste. Unele dintre ele sunt de o raritate extraordinară – ca stiloul FLARO 3, cumpărat, fără a ști atunci importanța lui, de pe OLX. Sau FLARO 5 de la Petrică Chimingeriu (Iași), FLARO 6 de la ing. Teodor Petre (Galați), FLARO 7 de la Lascăr Focea (Huși). Fiecare obiect venea cu emoția întâlnirii și recunoștința față de cei care, prin gestul lor, mi-au sprijinit visul.
O mențiune specială îi datorez lui Ferdinand Tvers, care mi-a oferit ultimul stilou din celuloid realizat de domnia sa înainte de revoluție, precum și două stilouri și un pix realizate de tatăl său, Radu Tvers, în anii ’70 – piese-unicat, mărturii ale meșteșugului pur. Tot el mi-a oferit două stilouri Hardtmuth Școlar, produse la Sibiu în perioada interbelică – singurele de acest fel aflate în vreo colecție.
Sunt recunoscător și altor nume care mi-au oferit acces la piese rare: Alin Adrian din Galați (stilourile „Someș” și „Selena”), colecționarii Bogdan Rotaru și Călin Picuș, Popa Sorin (de la care am primit, printre altele, și stiloul „DN Student”).
Dar n-aș fi putut duce acest proiect la capăt fără sprijinul foștilor sau actualilor lucrători de la Flaro, adevărați artizani ai memoriei industriale: ing. Traian Crăciun, ing. Savu Curtean, ing. Lucian Ghindea (fost director), tehnician Zosim Șchiopotă, ing. Iacob Gavrilă, economist Marta Tamaș, Mihai George, economist Carmen Radu, ing. Ionel Danciu și ing. Flaviu Constantin (actualul manager). Le sunt profund recunoscător.
Un sprijin cu totul excepțional l-am primit de la Banca Națională a României, care mi-a pus la dispoziție documente despre importul penițelor de aur pentru Flaro Dacia – stiloul guvernamental, mândria absolută a producției românești. Documentele arătau și cantitățile de aur folosite în 1971. Era, pentru prima oară, când înțelegeam cu cifre clare ce însemna această industrie.
Mulțumesc din suflet și echipei de la Muzeul Național Brukenthal, care a descoperit în arhive „Catalogul Flaro 1985” – o comoară documentară inestimabilă. Fuseseră realizate cataloage, știam, dar niciunul nu fusese găsit până atunci.
Ceea ce la început a fost o pasiune s-a transformat într-un proiect de anvergură națională. Am avut parte de sprijin din partea unor mari personalități: criticul Alex Ștefănescu, scriitorul Varujan Vosganian, jurnalista Mihaela Helmis – toți au scris texte emoționante pentru cartea mea. Istoricul Adrian Cioroianu a fost prezent la trei expoziții, găzduind una la Biblioteca Națională a României. Îi mulțumesc pentru cuvintele încurajatoare: „Ați salvat o pagină de istorie națională”. Criticul Nicolae Manolescu și-a exprimat interesul sincer pentru colecția mea, evocând cu emoție stiloul „Flaro Dacia”.
Revista „România literară” a primit cu bucurie apariția volumului. Răzvan Voncu, redactor-șef, a semnat o cronică remarcabilă, iar Cristian Pătrășconiu mi-a dedicat un amplu interviu. De asemenea, au fost realizate interviuri și reportaje de către Ionuț Crivăț, Ion Cristoiu, Alexandru Mironov, Liliana Maria Osca, Lidia Laic, Mihaela Helmis și mulți alții cărora le sunt recunoscător.
Expozițiile au fost găzduite de instituții de prestigiu: Biblioteca Academiei Române, Muzeul de Istorie Teohari Antonescu, Biblioteca Națională, Brukenthal, Biblioteca din Arad. La Casa Altemberger, expoziția a fost un succes răsunător, vizitată de mii de oameni – printre ei, istorici, politologi, oameni de cultură, turiști, elevi. Le mulțumesc dr. Alexandru Chituță, curatorilor Adrian Georgescu și Sergiu Chideșa.
Mulțumiri speciale lui Robert Cilincă pentru fotografiile superbe și soției mele, Cătălina, pentru excepționala tehnoredactare. Cartea a fost tipărită la Imprimeriile CORESI, iar lansarea sa a avut loc la Biblioteca Academiei – un moment de neuitat.
Apoi a venit rândul viitorului.
Împreună cu echipele Penhouse și AIQ 3D Studio Design, am adus această memorie în secolul XXI. Am creat stilouriromanesti.ro, o platformă digitală, interactivă, unică în lume – unde catalogul trăiește și respiră online, într-un spațiu virtual 3D în care fiecare român poate redescoperi această parte din sine. E un muzeu digital, dar mai mult decât atât: e o fereastră deschisă spre o istorie scrisă cu sufletul.
Toate acestea au pornit de la un copil care dorea un stilou care să nu curgă. Astăzi, acel copil e un bărbat care și-a îndeplinit visul: de a salva memoria unei industrii românești care ne definește ca popor creativ, profund, cultivat.
Să nu ne uităm trecutul. România este țara care a dat lumii întregi conceptul stiloului modern prin Petrache Poenaru. Avem o datorie morală și culturală să nu lăsăm uitarea să ne ia ce avem mai de preț: identitatea, creația, mărturia.
Acest proiect nu este doar al meu. Este al tuturor celor care au scris, scriu și vor scrie cu un stilou românesc.
Cu respect și emoție,
Petre Crăciun
Scriitor, istoric, colecționar
Făuritorul „Istoriei și catalogului stilourilor românești”
Când eram copil, în clasa I, am primit primul meu stilou: legendarul Flaro Pionier, un obiect mic, de 9,5 cm, pe care-l aveam cu toții în penar. Nu voi uita niciodată fascinația acelei prime întâlniri cu scrisul adevărat – cel cu cerneală. Momentul umplerii din călimară era, pentru mine, un ritual magic, o solemnitate a începutului. Dar, copil fiind, nu înțelegeam că frumusețea vine adesea cu neajunsuri – stiloul meu curgea. Mama, perfecționistă, îmi rupea paginile pătate și trebuia să o iau de la capăt. Atunci, în mintea mea de copil, a încolțit o întrebare: oare există stilouri care nu curg?
Prin clasa a IV-a, am primit răspunsul. Tatăl meu mi-a dăruit un Flaro Astra 101 – mai mare, mai elegant și, minune!, nu curgea. Cu el am scris ani buni. Au urmat și alte stilouri românești în școală: Flaro 61 S, Vega SM. În liceu, părinții mi-au cumpărat un stilou chinezesc, pe care l-am păstrat până când, ca profesor, îl foloseam cu respect în catalog, spre uimirea elevilor.
Anii au trecut, dar ceva din emoția aceea a rămas în mine. În 2018–2019, aproape pe neștiute, colecția mea de stilouri românești a început să prindă formă. Primul exemplar achiziționat a fost un Flaro 61 S, nou-nouț, în cutie. L-am așezat în mână, am scris cu el, și am simțit același fior. Apoi a venit un Flaro 46, marmorat, o adevărată piesă istorică. În acel moment, mi-am spus: nu am voie să las aceste bijuterii ale memoriei să dispară. Era deja târziu – trecuseră peste 25 de ani de la închiderea producției de la Flaro. Obiectele dispăreau, informațiile erau puține, iar riscul uitării – imens.
Colecția a crescut exponențial. Lipsa surselor și a datelor m-a determinat să iau o decizie pe cât de grea, pe atât de necesară: să scriu prima istorie a stilourilor românești și să realizez primul catalog complet al acestora. Ca istoric, știam în ce mă înham. Dar aveam avantajul cel mai de preț: aveam în mână piesele reale, documentele vii. Fiecare stilou îmi spunea o poveste. Unele dintre ele sunt de o raritate extraordinară – ca stiloul FLARO 3, cumpărat, fără a ști atunci importanța lui, de pe OLX. Sau FLARO 5 de la Petrică Chimingeriu (Iași), FLARO 6 de la ing. Teodor Petre (Galați), FLARO 7 de la Lascăr Focea (Huși). Fiecare obiect venea cu emoția întâlnirii și recunoștința față de cei care, prin gestul lor, mi-au sprijinit visul.
O mențiune specială îi datorez lui Ferdinand Tvers, care mi-a oferit ultimul stilou din celuloid realizat de domnia sa înainte de revoluție, precum și două stilouri și un pix realizate de tatăl său, Radu Tvers, în anii ’70 – piese-unicat, mărturii ale meșteșugului pur. Tot el mi-a oferit două stilouri Hardtmuth Școlar, produse la Sibiu în perioada interbelică – singurele de acest fel aflate în vreo colecție.
Sunt recunoscător și altor nume care mi-au oferit acces la piese rare: Alin Adrian din Galați (stilourile „Someș” și „Selena”), colecționarii Bogdan Rotaru și Călin Picuș, Popa Sorin (de la care am primit, printre altele, și stiloul „DN Student”).
Dar n-aș fi putut duce acest proiect la capăt fără sprijinul foștilor sau actualilor lucrători de la Flaro, adevărați artizani ai memoriei industriale: ing. Traian Crăciun, ing. Savu Curtean, ing. Lucian Ghindea (fost director), tehnician Zosim Șchiopotă, ing. Iacob Gavrilă, economist Marta Tamaș, Mihai George, economist Carmen Radu, ing. Ionel Danciu și ing. Flaviu Constantin (actualul manager). Le sunt profund recunoscător.
Un sprijin cu totul excepțional l-am primit de la Banca Națională a României, care mi-a pus la dispoziție documente despre importul penițelor de aur pentru Flaro Dacia – stiloul guvernamental, mândria absolută a producției românești. Documentele arătau și cantitățile de aur folosite în 1971. Era, pentru prima oară, când înțelegeam cu cifre clare ce însemna această industrie.
Mulțumesc din suflet și echipei de la Muzeul Național Brukenthal, care a descoperit în arhive „Catalogul Flaro 1985” – o comoară documentară inestimabilă. Fuseseră realizate cataloage, știam, dar niciunul nu fusese găsit până atunci.
Ceea ce la început a fost o pasiune s-a transformat într-un proiect de anvergură națională. Am avut parte de sprijin din partea unor mari personalități: criticul Alex Ștefănescu, scriitorul Varujan Vosganian, jurnalista Mihaela Helmis – toți au scris texte emoționante pentru cartea mea. Istoricul Adrian Cioroianu a fost prezent la trei expoziții, găzduind una la Biblioteca Națională a României. Îi mulțumesc pentru cuvintele încurajatoare: „Ați salvat o pagină de istorie națională”. Criticul Nicolae Manolescu și-a exprimat interesul sincer pentru colecția mea, evocând cu emoție stiloul „Flaro Dacia”.
Revista „România literară” a primit cu bucurie apariția volumului. Răzvan Voncu, redactor-șef, a semnat o cronică remarcabilă, iar Cristian Pătrășconiu mi-a dedicat un amplu interviu. De asemenea, au fost realizate interviuri și reportaje de către Ionuț Crivăț, Ion Cristoiu, Alexandru Mironov, Liliana Maria Osca, Lidia Laic, Mihaela Helmis și mulți alții cărora le sunt recunoscător.
Expozițiile au fost găzduite de instituții de prestigiu: Biblioteca Academiei Române, Muzeul de Istorie Teohari Antonescu, Biblioteca Națională, Brukenthal, Biblioteca din Arad. La Casa Altemberger, expoziția a fost un succes răsunător, vizitată de mii de oameni – printre ei, istorici, politologi, oameni de cultură, turiști, elevi. Le mulțumesc dr. Alexandru Chituță, curatorilor Adrian Georgescu și Sergiu Chideșa.
Mulțumiri speciale lui Robert Cilincă pentru fotografiile superbe și soției mele, Cătălina, pentru excepționala tehnoredactare. Cartea a fost tipărită la Imprimeriile CORESI, iar lansarea sa a avut loc la Biblioteca Academiei – un moment de neuitat.
Apoi a venit rândul viitorului.
Împreună cu echipele Penhouse și AIQ 3D Studio Design, am adus această memorie în secolul XXI. Am creat stilouriromanesti.ro, o platformă digitală, interactivă, unică în lume – unde catalogul trăiește și respiră online, într-un spațiu virtual 3D în care fiecare român poate redescoperi această parte din sine. E un muzeu digital, dar mai mult decât atât: e o fereastră deschisă spre o istorie scrisă cu sufletul.
Toate acestea au pornit de la un copil care dorea un stilou care să nu curgă. Astăzi, acel copil e un bărbat care și-a îndeplinit visul: de a salva memoria unei industrii românești care ne definește ca popor creativ, profund, cultivat.
Să nu ne uităm trecutul. România este țara care a dat lumii întregi conceptul stiloului modern prin Petrache Poenaru. Avem o datorie morală și culturală să nu lăsăm uitarea să ne ia ce avem mai de preț: identitatea, creația, mărturia.
Acest proiect nu este doar al meu. Este al tuturor celor care au scris, scriu și vor scrie cu un stilou românesc.
Cu respect și emoție,
Petre Crăciun
Scriitor, istoric, colecționar
Făuritorul „Istoriei și catalogului stilourilor românești”
