Stiloul de suflet – martor tăcut al inimii noastre

Există obiecte care ne definesc mai profund decât am crede. Nu prin valoarea lor materială, ci prin semnificația pe care o adună în timp, prin felul în care devin parte din identitatea noastră lăuntrică. Un astfel de obiect este stiloul de suflet — nu orice stilou, ci acela care a prins contur în mâna noastră în momentele cheie ale vieții, acela care a fost martor tăcut la lacrimi, la revelații, la fericire si bucurie, la vise și la promisiuni scrise.

Un stilou de suflet nu este doar un instrument. E o prelungire a inimii. E puntea dintre gând și lume. E tovarășul care nu trădează, care nu grăbește, care cere timp, răbdare și sinceritate. Cerneala lui nu e doar un lichid negru sau albastru. E sângele cuvintelor noastre. E urma noastră pe hârtie.

De multe ori, un astfel de stilou vine în viața noastră odată cu un gest de iubire. L-am primit poate de la un tată care credea în potențialul nostru mai mult decât noi înșine, de la o profesoară care ne-a încurajat în momentele de rătăcire, de la un prieten drag care a știut, fără cuvinte, că avem nevoie să ne întoarcem la scris. Sunt gesturi care nu se uită. Oferirea unui stilou e un act de încredere. E o invitație la introspecție, la creație, la curaj.

Am întâlnit oameni care încă păstrează stiloul cu care au scris primul lor poem. Pe care l-au avut în buzunar când au dat un examen decisiv. Care le-a fost martor când și-au notat primele visuri de adolescent sau când au semnat o scrisoare de dragoste. Aceste stilouri nu se pierd. Se păstrează în sertare speciale ale inimii. Pentru că nu sunt doar ale amintirii. Sunt vii, sunt încă pline de energie. De emoție.

Să fim recunoscători oamenilor care ne oferă asemenea daruri. Ei sunt grădinarii blânzi care știu să ude rădăcinile sufletului nostru atunci când nu mai știm încotro creștem. Oamenii care ne fac fericiți nu sunt neapărat cei care spun cele mai multe cuvinte frumoase, ci cei care știu când să tacă, când să ofere, când să lase un stilou într-o cutie mică, fără pretenții, dar cu o urare simplă: scrie-ți drumul.

Am vrut, prin această inițiativă, să adunăm poveștile celor care simt la fel. Am cunoscut profesori, artiști, medici, sportivi, oameni din toate colțurile vieții publice, care păstrează cu sfințenie un stilou cu o poveste. Îl țin aproape. Nu pentru luxul său, nu pentru brand, ci pentru că acolo, în acel obiect modest, trăiește o parte din ei. Acel stilou spune o poveste despre cine au fost, cine sunt și ce visuri mai au.

Această colecție de amintiri nu este numai despre stilouri. E despre stilouri și oameni. Despre firele invizibile care ne leagă. Despre gesturi mici care devin fundamente de suflet. Despre felul în care uneori, un obiect atât de simplu poate deveni ancora care ne ține în echilibru.

Așadar, luați stiloul care vă place. Nu cel mai scump, nu cel mai nou, ci acela care vă mișcă inima. Și scrieți. Despre voi. Despre copilărie. Despre o bucurie. Despre o iubire. Despre un vis care nu vrea să moară. Fiindcă, până la urmă, nu scriem doar cu mâna. Scriem cu ceea ce suntem.

Aceasta este invitația noastră: să vă așterneți gândurile și să vă amintiți de stiloul de suflet. Să-i mulțumiți celui care v-a oferit acel dar. Și, poate, să faceți același gest pentru altcineva. Căci, în final, ceea ce dăruim sincer rămâne — în inimi, în cuvinte, în vieți.


Petre Craciun